Fotolii de piele

îl văzuse auscultând pielea fotoliilor şi legăturile de marochin ale cărţilor îngrămădite în bibliotecă. Uneori, chiar se uita fix la propriile lui încălţări, cu o angoasă care îl făcea să se schimonosească. Criza mocnea, fierbea înăbuşit pe margi-nea plitei. Avea să izbucnească în curând, copleşindu-1 cu imagini insuportabile. Si, atunci, din culise va trebui să-şi facă apariţia ea, dresoarea, infirmiera secretă. Va trebui să-i vină în ajutor.
Dar deocamdată bea ceai într-un salonaş snob unde o pisică siameză se freca de picioarele scaunelor. Doamnele spuneau: „O, ce drăgălaşă e!..." Era o nerozie şi era bine, liniştitor.
Ar fi stat acolo zile în şir, să bea lapsang-sushong şi să ronţăie bucăţi mici de tartă.
Ba nu, îi şopti o voce interioară, te-ai plictisi. Stii bine că ai nevoie de cuşca fiarelor, de noapte... de execuţiile secrete.
Asta fusese adevărat mai demult. Astăzi nu mai era chiar atât de sigură. Nu mai era ,,prinsă".
Se aplecă spre geam şi privi mulţimea de pe trotuare. Din interiorul vilei, cu greu ţi-ai fi putut da seama că e atâta lume pe străzi. Treptat, uitai oraşul şi te credeai pe o insulă. Urmări oamenii cu un fel de aviditate, de lăcomie. Păreau plictisiţi, osteniţi. Se vor întoarce la casele lor şi se vor uita la televizor, căscând şi blestemând programele plictisitoare. Asta era viaţa noninală. Preţul liniştii.
Privi la ceas. Criza se va declanşa, probabil, pe la miezul nopţii. Asta era totdeauna ora la care mintea lui Georges începea să se fisureze. Când răsunau cele douăsprezece bătăi, creierul lui făcea explozie, năpădit de valul seismic al fantas-melor, al nebuniei...
Ce va vedea el în seara asta? Nu avea de ce să-şi pună întrebări, programul său era imuabil, ca un mecanism bine reglat. Era destul să închidă ochii ca să-1 vadă agitându-se în

Piele neagra

îmbrăcată toată în pieie neagră, cu umerii obrajilor proemi-nenţi, ochii alungiţi şi parcă ceva dintr-o preoteasă egipteană obosită de rugăciuni nesfârşite. Rugâciuni sau sacrificii...
Ştia că toate celelalte femei se uită la ea. Le simţea privirile ca pe atingerea uşoară a unor aripi de fluture. Priviri geloase, vindicative. Zâmbi şi amestecăîn ceai cu linguriţa de argint. O ceremonie desuetă, care o liniştea mai bine decât ar fi făcut-o tranchilizantele cele mai eficiente.
işi petrecuse ziua umblând după cumpărături şi făcând o grămadâ dc alte activităţi inutile. Cumpărasc haine, lenjerie fină şi pierduse o oră întreagă căutând ciorapi de o anumită nuanţă cenuşie. Pentru cine? Pentru ce?
Se tot îmbrăcase şi dezbrăcase în spaţiui îngust al cabine-lor de probă, şi de fiecare dată surprinsese în privirea vânzătoa-relor aceeaşi scânteie de admiraţie. Intr-un magazin din cartie-rul Marais, chiar auzise o fată şoptind: ,,Are asta un look!..." Era plăcut să te joci de-a femeia normală. Putca să-şi spună că e soţia trândavă a unui cadru superioi si că i.şi petrece /ilelc frecventând magazinele şi librâriilc-saloanc de ceai unde se vorbeşte cu gura plină despre literatură.
„Marţi, la ora optsprezece, mă duc la cursul de bui fttărie chinezească". visa ea, „Vineri, şedinţa de gimnasticfl tibeta-nă..."
Eraun joc. Jocul de-a f,oamenii normali"   ftde fnclată
ce ieşea pe poana vilci. străduindu se să uite totul