Fotolii de piele

îl văzuse auscultând pielea fotoliilor şi legăturile de marochin ale cărţilor îngrămădite în bibliotecă. Uneori, chiar se uita fix la propriile lui încălţări, cu o angoasă care îl făcea să se schimonosească. Criza mocnea, fierbea înăbuşit pe margi-nea plitei. Avea să izbucnească în curând, copleşindu-1 cu imagini insuportabile. Si, atunci, din culise va trebui să-şi facă apariţia ea, dresoarea, infirmiera secretă. Va trebui să-i vină în ajutor.
Dar deocamdată bea ceai într-un salonaş snob unde o pisică siameză se freca de picioarele scaunelor. Doamnele spuneau: „O, ce drăgălaşă e!..." Era o nerozie şi era bine, liniştitor.
Ar fi stat acolo zile în şir, să bea lapsang-sushong şi să ronţăie bucăţi mici de tartă.
Ba nu, îi şopti o voce interioară, te-ai plictisi. Stii bine că ai nevoie de cuşca fiarelor, de noapte... de execuţiile secrete.
Asta fusese adevărat mai demult. Astăzi nu mai era chiar atât de sigură. Nu mai era ,,prinsă".
Se aplecă spre geam şi privi mulţimea de pe trotuare. Din interiorul vilei, cu greu ţi-ai fi putut da seama că e atâta lume pe străzi. Treptat, uitai oraşul şi te credeai pe o insulă. Urmări oamenii cu un fel de aviditate, de lăcomie. Păreau plictisiţi, osteniţi. Se vor întoarce la casele lor şi se vor uita la televizor, căscând şi blestemând programele plictisitoare. Asta era viaţa noninală. Preţul liniştii.
Privi la ceas. Criza se va declanşa, probabil, pe la miezul nopţii. Asta era totdeauna ora la care mintea lui Georges începea să se fisureze. Când răsunau cele douăsprezece bătăi, creierul lui făcea explozie, năpădit de valul seismic al fantas-melor, al nebuniei...
Ce va vedea el în seara asta? Nu avea de ce să-şi pună întrebări, programul său era imuabil, ca un mecanism bine reglat. Era destul să închidă ochii ca să-1 vadă agitându-se în

Salon de ceai

 Cuvântul acesta i se potrivea exact, nu? Era dresoare şi peste foarte puţin timp avea să se înapoieze în cuşca fiarelor, unde o aştepta Georges Mareuil-Mondesco.
O aştepta, era sigură. în seara asta avea să fie reprezentaţie. Se puteau deja aprinde reflectoarele şi împrăştia rumeguş în arenă.
Rumeguş ca sâ absoarbâ sângele...
Dădu din cap, parcă deranjată de o viespe, şi îşi goli ceaşca. Liniştea i se fisura, dar ea era de vină. Se apropiase prea mult de casă, iar undele nefaste emanate de creierul dezechili-brat al lui Georges trecuseră pe deasupra zidului şi veniseră să o persecute în confortul plăcut al salonului de ceai.
Femeile de la masa vecină o urmăreau, cu buzele strânse. Un moment se întrebă dacă nu cumva î.şi pierduse în aşa măsură sângele rece, încât să vorbeasca cu glas tare. De la o vreme, i se cam întâmpla, în clipele de mare tensiune nervoasă.
- Sunt o dresoare, ar fi avut ea poftă să le strige. Sau mai curând o infumieră. O infinnieră secretă, fără uniformă sau bonetă...
Totuşi avea o uniformă. Georges o pusesc să cumpere una, ca să inducă în eroare. O îmbrăca uneori, câml venea cineva în casă. Dar asta se întâmpla rar. Din cauza muzeului, (reorgesnu mai primea de multă vreme pc nirneni.
O infirmieră secretă, denumirea era bună. () Infirmierâ pe care ar fi trebuit săo îmbrace în cauciuc negru. Strânse <lin dinţi pentru a-şi ascunde râsul nervos.
Simţea o pomire din ce în ce mai mare de a lc ocări pe cliente. Cu ţinuta Ior semeaţă, îi aminteau brusc de fantomele sinistre ivite din trecutul ei intim. ,,Să nu întârziaţi pe strâzi diseară, frumoaselor", îşi zise rânjind. ,,în noaptea asta, fiara va fi slobozită. Ştiu, simt..."
Era sigură că nu se înşeală. Cunoştea perfecl simptomelc. De câteva zile, Georges se agita, se învârtea ca un animal în