Traduceri legalizate

Salonul era mai mare decât sala paşilor pierduţi a unui palat de justiţie. Când te mişcai prin el, tocurile îţi pocneau pe dalele de marmură neagră, stârnind ecouri care se traduceri autorizate repetau la nesfârşit. Tavanul acoperit de casetoa-ne îşi înălţa bolta la zece metri de podea, conferind ansamblu-lui înfăţişarea unei catedrale. Era frig chiar şi în plină vară, căci soarele nu reuşea să treacă prin sticla colorată a vitraliilor care traduceri legalizate acopereau fiecare fereastră. O casă construită pentru un colos de doi metri şi zece, o eroare a naturii. Un... monstru?
Acest gând îl făcu pe Georges să-şi muşte buzele şi să arunce din nou o privire pe deasupra umărului stâng. Cărţile, ca nişte cărămizi groase îmbrăcate în piele, tapisau zidul din spatele lui. Rafturile se ridicau până la tavan, ca într-o venera-bilă bibliolecă universitară. Unele dintre ele erau foarte vechi şi valorau azi o adevărată avere. Toate se refereau la vânătoare sau la zoologie.
Erau grele, imposibil de transportat. Câteva, care datau din Evul Mediu, aveau chiar scoarţe din lemn ferecat, cu închiză-tori de oţel. îţi trebuia întreaga forţă pentru a le deplasa. Când încercai să le tragi de pe raftul lor, aveai senzaţia că smulgi o piatră din zid. Georges se rănise foarte grav în copilărie, pro-vocând prăbuşirea unui raft plin cu volume enorme. Tatăl său râsese de el şi îl rugase să se ducă să sângereze în altă parte, nu pe covoarele lui orientale.
O casă construită pentru un uriaş, plină de şifoniere uriaşe, ticsite de costume uriaşe. O casă în care erai condamnat să trăieşti în pielea unui pitic. Totuşi, Georges avea un metru optzeci, ceea ce nu era deloc neglijabil. Când i se întâmpla să traduceri legalizate se aventureze în afara casei, pe străzi şi prin magazine, constata cu o oarecare satisfacţie ca îi domina pe mulţi dintre semenii lui şi că era înalt... Din păcate, această iluzie înceta imediat ce se întorcea acasă, imediat ce era confruntat cu acele fotolii

Salon de ceai

 Cuvântul acesta i se potrivea exact, nu? Era dresoare şi peste foarte puţin timp avea să se înapoieze în cuşca fiarelor, unde o aştepta Georges Mareuil-Mondesco.
O aştepta, era sigură. în seara asta avea să fie reprezentaţie. Se puteau deja aprinde reflectoarele şi împrăştia rumeguş în arenă.
Rumeguş ca sâ absoarbâ sângele...
Dădu din cap, parcă deranjată de o viespe, şi îşi goli ceaşca. Liniştea i se fisura, dar ea era de vină. Se apropiase prea mult de casă, iar undele nefaste emanate de creierul dezechili-brat al lui Georges trecuseră pe deasupra zidului şi veniseră să o persecute în confortul plăcut al salonului de ceai.
Femeile de la masa vecină o urmăreau, cu buzele strânse. Un moment se întrebă dacă nu cumva î.şi pierduse în aşa măsură sângele rece, încât să vorbeasca cu glas tare. De la o vreme, i se cam întâmpla, în clipele de mare tensiune nervoasă.
- Sunt o dresoare, ar fi avut ea poftă să le strige. Sau mai curând o infumieră. O infinnieră secretă, fără uniformă sau bonetă...
Totuşi avea o uniformă. Georges o pusesc să cumpere una, ca să inducă în eroare. O îmbrăca uneori, câml venea cineva în casă. Dar asta se întâmpla rar. Din cauza muzeului, (reorgesnu mai primea de multă vreme pc nirneni.
O infirmieră secretă, denumirea era bună. () Infirmierâ pe care ar fi trebuit săo îmbrace în cauciuc negru. Strânse <lin dinţi pentru a-şi ascunde râsul nervos.
Simţea o pomire din ce în ce mai mare de a lc ocări pe cliente. Cu ţinuta Ior semeaţă, îi aminteau brusc de fantomele sinistre ivite din trecutul ei intim. ,,Să nu întârziaţi pe strâzi diseară, frumoaselor", îşi zise rânjind. ,,în noaptea asta, fiara va fi slobozită. Ştiu, simt..."
Era sigură că nu se înşeală. Cunoştea perfecl simptomelc. De câteva zile, Georges se agita, se învârtea ca un animal în

The decline of June 21st

I took the day off from work today after waking up around 3am with a sore throat and sinus headache that kept me gazing at the ceiling for hours. Eventually around 5am I picked up my blackberry, emailed-in sick, popped two Tylenol PM and plopped back into bed for a restful, drug-induced sleep. Flash-forward to 10am and I'm awake, stalling from calling in to my office and wondering "am I really sick like *cough, cough* sick, or could I merely be exhausted?"

Work has literally been kicking my ass over the past few months and I fear the non-stop 8am-thru-7pm schedule I've been keeping may be catching up with me. Problem is, I don't know really how to tear myself away from it. To me, an idle mind means rampant opportunity to wallow in self-pity at my failure as a fertile female and fuck, I've been getting plenty of time to do that during waiting-room downtime at my Doctor's office as I've been going in and out for blood work.

Speaking of blood work, we're all done with that now. Just waiting on results and then (oh joy), I get to do the sono-hysterogram. My crazy-mother's best advise to me on all this is that I should just hold off on all this medical-tra-la-la and put my faith into the hands of "The Infant Baby Jesus". How I came out of that woman's womb astonishes me but I have taken her little amulet and put it on my keychain since I like the way it jingles when it bounces around on all the other mojos I have on there.

In other news my fuck-head superintendent just called to announce that he has given away the 2-bedroom apartment I have been waiting on to another couple that has been living in the building for a longer time than we have which means we now have to move.
I just can't seem to get a break.

Later on this day....

It's now 12:30pm and June 21st is rapidly rising the ranks on my "Suckiest-Days-Ever" list with bad news after bad news trickling in slowly through my cell phone, the most recent being just a little more near and dear to all of our hearts : I have just received a call that my friend Jill who is 36 and has been trying to get pregnant for almost 2 years has been hiding a secret pregnancy which she now seems to be losing at 2 months.

Jill is one of those uber-spiritual gals who love her as I do, annoys the hell out me with her religious mind trips against IVF. The interesting part of her argument is that she isn't overly bothered about the possibility of having to do a reduction due to IVF but is instead hung up over the thought of what she would do with the harvested eggs that she perhaps may not end up fertilizing.

Do you see why this infuriates me.
In my (perhaps damned) mind, it's just an egg, and the fact that is hasn't been fertilized should be a good thing no? I mean, it would've just ended up on a tampon anyways right? I say if you really feel the need, bless it and bury it... shit I think she could probably even donate the damn thing couldn't she?

But no, Jill has decided that IVF defies all of her religious beliefs due to egg-abandonment and refuses to undergo the procedure. Meanwhile, the clocks keep ticking, and now this.

I'm concerned about her. Jill has been an emotional mishmash of a woman over the past few years and while I think it's great that she now knows she can get pregnant, I fear our chances of talking her into IVF have now greatly depreciated due to this pregnancy, and who knows how long it'll take her to conceive again.

It seems the minute we think we're up, life turns around and issues a swift kick right in the ass, lest we get too caught up in our good fortune.

Deafening silence

CD 31 and nothing yet.
Crickets over here I tell you.
Don't break out the bubbly yet though lest we forget the smug little bitch has been working on her own schedule since m/c #1.

And the wait goes on..........

UPDATE : Apparently all I needed to do was bitch about the bitch a little to get her to turn up. No worries, I'm not supposed to be knocked up anyways per Doctor's orders. But I do get to call in and schedule to have my undercarriage washed out and examined now.

Anyone else had one of these hysteroscopy things yet?