Salonul era mai mare decât sala paşilor pierduţi a unui palat de justiţie. Când te mişcai prin el, tocurile îţi pocneau pe dalele de marmură neagră, stârnind ecouri care se traduceri autorizate repetau la nesfârşit. Tavanul acoperit de casetoa-ne îşi înălţa bolta la zece metri de podea, conferind ansamblu-lui înfăţişarea unei catedrale. Era frig chiar şi în plină vară, căci soarele nu reuşea să treacă prin sticla colorată a vitraliilor care traduceri legalizate acopereau fiecare fereastră. O casă construită pentru un colos de doi metri şi zece, o eroare a naturii. Un... monstru?
Acest gând îl făcu pe Georges să-şi muşte buzele şi să arunce din nou o privire pe deasupra umărului stâng. Cărţile, ca nişte cărămizi groase îmbrăcate în piele, tapisau zidul din spatele lui. Rafturile se ridicau până la tavan, ca într-o venera-bilă bibliolecă universitară. Unele dintre ele erau foarte vechi şi valorau azi o adevărată avere. Toate se refereau la vânătoare sau la zoologie.
Erau grele, imposibil de transportat. Câteva, care datau din Evul Mediu, aveau chiar scoarţe din lemn ferecat, cu închiză-tori de oţel. îţi trebuia întreaga forţă pentru a le deplasa. Când încercai să le tragi de pe raftul lor, aveai senzaţia că smulgi o piatră din zid. Georges se rănise foarte grav în copilărie, pro-vocând prăbuşirea unui raft plin cu volume enorme. Tatăl său râsese de el şi îl rugase să se ducă să sângereze în altă parte, nu pe covoarele lui orientale.
O casă construită pentru un uriaş, plină de şifoniere uriaşe, ticsite de costume uriaşe. O casă în care erai condamnat să trăieşti în pielea unui pitic. Totuşi, Georges avea un metru optzeci, ceea ce nu era deloc neglijabil. Când i se întâmpla să traduceri legalizate se aventureze în afara casei, pe străzi şi prin magazine, constata cu o oarecare satisfacţie ca îi domina pe mulţi dintre semenii lui şi că era înalt... Din păcate, această iluzie înceta imediat ce se întorcea acasă, imediat ce era confruntat cu acele fotolii
Se afișează postările cu eticheta traduceri autorizate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri autorizate. Afișați toate postările
miercuri, 4 mai 2011
Traduceri romana araba
Poarta aceea de oţel întărea aspectul „ofi-cial" al clădirii. Era grea, ghintuită, fără broască la vedere. Respingătoare.
Sarah se opri la marginea traducator araba trotuarului, aşteptând culoarea verde a semaforului.
,,Doar douăzeci de metri", numără în gând. ,,Doar cinci-sprezece, doar..." Fiecare pas o apropia de zid şi de poartă. Se uită din nou la ceas. Mai erau încă şase ore până la miezul nopţii. Un răgaz lung şi scurt totodată, dar nu avea traduceri araba puterea să abată cursul evenimentelor. Ca orice dresoare, nu era deloc în deplină siguranţă în interiorul cuştii, aşa că totdeauna trebuia să fie cu ochii în patru, să se gândească la gheara care s-ar fi putut întoarce împotriva ei. In orice clipă.
Când apăsă pe butonul interfonului, se crispă de groază.
- Eu sunt, zise.
Se auzi un bâzâit, şi poarta enormă se deschise, traduceri autorizate araba acţionată de un sistem hidraulic. De fiecare dată când inlra, avea senzaţia că pătrunde într-un seif. De partea cealaltă era parcul, cufundat în întuneric, iar la capătul aleii - casa mare cu obloanele închise.
Tânăra se clătină pe tocurile traduceri legalizate araba înalte. Pachetele o stinghe-reau, îi venea să le arunce într-un tufiş şi să nu-i mai pese de ele.
După felul cum erau aprinse traduceri araba romana luminile, Sarah ghici că el se afla deja în bibliotecă, străduindu-se să-şi sporească frica.
Lui Georges nu-i plăcea că ea ieşea în oraş. Singur, deve-nea mult mai permeabil la fantasme. Nebunia lui îşi lua avânt. Sarah păşi încet pe alee, ghidându-se după luminile casei. Nu-i era frică de întuneric. Nu era ea marea organizatoare a miste-relor nopţii'?
Se poticni încă o dată pe treptele traduceri romana araba de marmură ale scării mari de la intrare, acoperite cu frunze uscate.
Sarah se opri la marginea traducator araba trotuarului, aşteptând culoarea verde a semaforului.
,,Doar douăzeci de metri", numără în gând. ,,Doar cinci-sprezece, doar..." Fiecare pas o apropia de zid şi de poartă. Se uită din nou la ceas. Mai erau încă şase ore până la miezul nopţii. Un răgaz lung şi scurt totodată, dar nu avea traduceri araba puterea să abată cursul evenimentelor. Ca orice dresoare, nu era deloc în deplină siguranţă în interiorul cuştii, aşa că totdeauna trebuia să fie cu ochii în patru, să se gândească la gheara care s-ar fi putut întoarce împotriva ei. In orice clipă.
Când apăsă pe butonul interfonului, se crispă de groază.
- Eu sunt, zise.
Se auzi un bâzâit, şi poarta enormă se deschise, traduceri autorizate araba acţionată de un sistem hidraulic. De fiecare dată când inlra, avea senzaţia că pătrunde într-un seif. De partea cealaltă era parcul, cufundat în întuneric, iar la capătul aleii - casa mare cu obloanele închise.
Tânăra se clătină pe tocurile traduceri legalizate araba înalte. Pachetele o stinghe-reau, îi venea să le arunce într-un tufiş şi să nu-i mai pese de ele.
După felul cum erau aprinse traduceri araba romana luminile, Sarah ghici că el se afla deja în bibliotecă, străduindu-se să-şi sporească frica.
Lui Georges nu-i plăcea că ea ieşea în oraş. Singur, deve-nea mult mai permeabil la fantasme. Nebunia lui îşi lua avânt. Sarah păşi încet pe alee, ghidându-se după luminile casei. Nu-i era frică de întuneric. Nu era ea marea organizatoare a miste-relor nopţii'?
Se poticni încă o dată pe treptele traduceri romana araba de marmură ale scării mari de la intrare, acoperite cu frunze uscate.
Clinica psihiatrica
Nevoie decât de 0 bluză albă şi o cămaşă de forţă. O ţinută de clinică psihiatrică.
Gândul 0 făcu să râdă înfundat şi îşi arse buzele sorbind din ceaiul prea fierbinte.
Se întinse ca atunci când îţi cauţi o poziţie confortabilă într-o cadă plină cu apă călduţă. Se tolănea în banalitatea acelui sfârşit de după-amiază liniştită. Se spâla tri ea. Căci de cealaltă parte a bulevardului, în spatele zidurilor înalte care, aidoma unor metereze imposibil de cucerit, închideau vila şi parcul, 0 aştepta ceva murdar. Uneori îi venea să oprească oamenii de pe stradă şi să-i întrebe:
- Stiti ce se află dincolo de aceste ziduri?
Probabil că trecătorii mai întâi s-ar fi strâmbat şi apoi ar fi răspuns:
- O cazarmă? Un institut? O clădire oficială?
Adevărul era că privind de la înălţimea unui om nu aveai
cum să ghiceşti parcul, casa mare şi domul ei ciudat, plin de găinaţul porumbeilor. Nu se putea ghici nimic şi era cu atât mai bine...
Da, oamenii ar fi zis: ,,0 cazarmă..." Iar ea ar fi răspuns:
- N-aţi ghicit! E un templu. Şi, ca în toate templele adevă-
rate, aici se săvârşesc sacrificii.
Dar nu trebuia să se gândească la asta, altfel şi-ar fi văzut fericirea fărâmiţându-se, pierind. Trebuia să continue joaca de-a femeia frivolă - până la capăt, până seara, până în momen-tul în care va fi nevoită să se întoarcă.
Clientele 0 priveau din nou. Se distră închipuindu-şi ce gândeau despre ea: ,,E amanta cutărui publicist... E un top-mo-del... E..."
Ar fi putut să le răspundă:
- Nici vorbă de aşa ceva. Sunt dresoare.
Gândul 0 făcu să râdă înfundat şi îşi arse buzele sorbind din ceaiul prea fierbinte.
Se întinse ca atunci când îţi cauţi o poziţie confortabilă într-o cadă plină cu apă călduţă. Se tolănea în banalitatea acelui sfârşit de după-amiază liniştită. Se spâla tri ea. Căci de cealaltă parte a bulevardului, în spatele zidurilor înalte care, aidoma unor metereze imposibil de cucerit, închideau vila şi parcul, 0 aştepta ceva murdar. Uneori îi venea să oprească oamenii de pe stradă şi să-i întrebe:
- Stiti ce se află dincolo de aceste ziduri?
Probabil că trecătorii mai întâi s-ar fi strâmbat şi apoi ar fi răspuns:
- O cazarmă? Un institut? O clădire oficială?
Adevărul era că privind de la înălţimea unui om nu aveai
cum să ghiceşti parcul, casa mare şi domul ei ciudat, plin de găinaţul porumbeilor. Nu se putea ghici nimic şi era cu atât mai bine...
Da, oamenii ar fi zis: ,,0 cazarmă..." Iar ea ar fi răspuns:
- N-aţi ghicit! E un templu. Şi, ca în toate templele adevă-
rate, aici se săvârşesc sacrificii.
Dar nu trebuia să se gândească la asta, altfel şi-ar fi văzut fericirea fărâmiţându-se, pierind. Trebuia să continue joaca de-a femeia frivolă - până la capăt, până seara, până în momen-tul în care va fi nevoită să se întoarcă.
Clientele 0 priveau din nou. Se distră închipuindu-şi ce gândeau despre ea: ,,E amanta cutărui publicist... E un top-mo-del... E..."
Ar fi putut să le răspundă:
- Nici vorbă de aşa ceva. Sunt dresoare.
Piele neagra
îmbrăcată toată în pieie neagră, cu umerii obrajilor proemi-nenţi, ochii alungiţi şi parcă ceva dintr-o preoteasă egipteană obosită de rugăciuni nesfârşite. Rugâciuni sau sacrificii...
Ştia că toate celelalte femei se uită la ea. Le simţea privirile ca pe atingerea uşoară a unor aripi de fluture. Priviri geloase, vindicative. Zâmbi şi amestecăîn ceai cu linguriţa de argint. O ceremonie desuetă, care o liniştea mai bine decât ar fi făcut-o tranchilizantele cele mai eficiente.
işi petrecuse ziua umblând după cumpărături şi făcând o grămadâ dc alte activităţi inutile. Cumpărasc haine, lenjerie fină şi pierduse o oră întreagă căutând ciorapi de o anumită nuanţă cenuşie. Pentru cine? Pentru ce?
Se tot îmbrăcase şi dezbrăcase în spaţiui îngust al cabine-lor de probă, şi de fiecare dată surprinsese în privirea vânzătoa-relor aceeaşi scânteie de admiraţie. Intr-un magazin din cartie-rul Marais, chiar auzise o fată şoptind: ,,Are asta un look!..." Era plăcut să te joci de-a femeia normală. Putca să-şi spună că e soţia trândavă a unui cadru superioi si că i.şi petrece /ilelc frecventând magazinele şi librâriilc-saloanc de ceai unde se vorbeşte cu gura plină despre literatură.
„Marţi, la ora optsprezece, mă duc la cursul de bui fttărie chinezească". visa ea, „Vineri, şedinţa de gimnasticfl tibeta-nă..."
Eraun joc. Jocul de-a f,oamenii normali" ftde fnclată
ce ieşea pe poana vilci. străduindu se să uite totul
Ştia că toate celelalte femei se uită la ea. Le simţea privirile ca pe atingerea uşoară a unor aripi de fluture. Priviri geloase, vindicative. Zâmbi şi amestecăîn ceai cu linguriţa de argint. O ceremonie desuetă, care o liniştea mai bine decât ar fi făcut-o tranchilizantele cele mai eficiente.
işi petrecuse ziua umblând după cumpărături şi făcând o grămadâ dc alte activităţi inutile. Cumpărasc haine, lenjerie fină şi pierduse o oră întreagă căutând ciorapi de o anumită nuanţă cenuşie. Pentru cine? Pentru ce?
Se tot îmbrăcase şi dezbrăcase în spaţiui îngust al cabine-lor de probă, şi de fiecare dată surprinsese în privirea vânzătoa-relor aceeaşi scânteie de admiraţie. Intr-un magazin din cartie-rul Marais, chiar auzise o fată şoptind: ,,Are asta un look!..." Era plăcut să te joci de-a femeia normală. Putca să-şi spună că e soţia trândavă a unui cadru superioi si că i.şi petrece /ilelc frecventând magazinele şi librâriilc-saloanc de ceai unde se vorbeşte cu gura plină despre literatură.
„Marţi, la ora optsprezece, mă duc la cursul de bui fttărie chinezească". visa ea, „Vineri, şedinţa de gimnasticfl tibeta-nă..."
Eraun joc. Jocul de-a f,oamenii normali" ftde fnclată
ce ieşea pe poana vilci. străduindu se să uite totul
marți, 1 februarie 2011
Sad news
I am recovering from a daunting weekend with my usually cold and somewhat calculating sister who I have just realized is on the verge of divorce from her husband of 16 years, 2 kids later. It breaks my heart, truly.
An attorney by trade, my sis has spent her life studiously rising the ranks of the legal profession to today when she can call herself VP Head of Legal for one of the largest natural gas manufacturers in the world, at the wee age of 38. Sounds important huh! The problem is that somewhere along the way she seems to have forgotten her husband behind taking care of their children, now ages 10 and 7, and as a result he (and his non-career) have become a non-contributor to their lives, and a complete bore to hers.
Sad right.
It hurt to see this usually proud woman who spent most of her years growing up strutting around with her superiority complex suddenly crumble and not know what to do or how to get out of a situation she put herself in back when she was merely 23. Without warning here I was, the little (slightly ditzy) sister, offering advise on the professionals next 50 years of life... an interesting turn of fate.
Naturally my biggest concern here being the fact that there are children involved. And not little ones.. preteens who's mother travels constantly and who have grown up depending on their father to take care of them. If my sister goes along with her plan to separate who knows what will happen to those two little ones. I envision this being an ugly, back-stabbing, "you never did anything right" kind of divorce... and that's before my parents even start bringing religion into the mix.
Just so, so sad.
An attorney by trade, my sis has spent her life studiously rising the ranks of the legal profession to today when she can call herself VP Head of Legal for one of the largest natural gas manufacturers in the world, at the wee age of 38. Sounds important huh! The problem is that somewhere along the way she seems to have forgotten her husband behind taking care of their children, now ages 10 and 7, and as a result he (and his non-career) have become a non-contributor to their lives, and a complete bore to hers.
Sad right.
It hurt to see this usually proud woman who spent most of her years growing up strutting around with her superiority complex suddenly crumble and not know what to do or how to get out of a situation she put herself in back when she was merely 23. Without warning here I was, the little (slightly ditzy) sister, offering advise on the professionals next 50 years of life... an interesting turn of fate.
Naturally my biggest concern here being the fact that there are children involved. And not little ones.. preteens who's mother travels constantly and who have grown up depending on their father to take care of them. If my sister goes along with her plan to separate who knows what will happen to those two little ones. I envision this being an ugly, back-stabbing, "you never did anything right" kind of divorce... and that's before my parents even start bringing religion into the mix.
Just so, so sad.
The decline of June 21st
I took the day off from work today after waking up around 3am with a sore throat and sinus headache that kept me gazing at the ceiling for hours. Eventually around 5am I picked up my blackberry, emailed-in sick, popped two Tylenol PM and plopped back into bed for a restful, drug-induced sleep. Flash-forward to 10am and I'm awake, stalling from calling in to my office and wondering "am I really sick like *cough, cough* sick, or could I merely be exhausted?"
Work has literally been kicking my ass over the past few months and I fear the non-stop 8am-thru-7pm schedule I've been keeping may be catching up with me. Problem is, I don't know really how to tear myself away from it. To me, an idle mind means rampant opportunity to wallow in self-pity at my failure as a fertile female and fuck, I've been getting plenty of time to do that during waiting-room downtime at my Doctor's office as I've been going in and out for blood work.
Speaking of blood work, we're all done with that now. Just waiting on results and then (oh joy), I get to do the sono-hysterogram. My crazy-mother's best advise to me on all this is that I should just hold off on all this medical-tra-la-la and put my faith into the hands of "The Infant Baby Jesus". How I came out of that woman's womb astonishes me but I have taken her little amulet and put it on my keychain since I like the way it jingles when it bounces around on all the other mojos I have on there.
In other news my fuck-head superintendent just called to announce that he has given away the 2-bedroom apartment I have been waiting on to another couple that has been living in the building for a longer time than we have which means we now have to move.
I just can't seem to get a break.
Later on this day....
It's now 12:30pm and June 21st is rapidly rising the ranks on my "Suckiest-Days-Ever" list with bad news after bad news trickling in slowly through my cell phone, the most recent being just a little more near and dear to all of our hearts : I have just received a call that my friend Jill who is 36 and has been trying to get pregnant for almost 2 years has been hiding a secret pregnancy which she now seems to be losing at 2 months.
Jill is one of those uber-spiritual gals who love her as I do, annoys the hell out me with her religious mind trips against IVF. The interesting part of her argument is that she isn't overly bothered about the possibility of having to do a reduction due to IVF but is instead hung up over the thought of what she would do with the harvested eggs that she perhaps may not end up fertilizing.
Do you see why this infuriates me.
In my (perhaps damned) mind, it's just an egg, and the fact that is hasn't been fertilized should be a good thing no? I mean, it would've just ended up on a tampon anyways right? I say if you really feel the need, bless it and bury it... shit I think she could probably even donate the damn thing couldn't she?
But no, Jill has decided that IVF defies all of her religious beliefs due to egg-abandonment and refuses to undergo the procedure. Meanwhile, the clocks keep ticking, and now this.
I'm concerned about her. Jill has been an emotional mishmash of a woman over the past few years and while I think it's great that she now knows she can get pregnant, I fear our chances of talking her into IVF have now greatly depreciated due to this pregnancy, and who knows how long it'll take her to conceive again.
It seems the minute we think we're up, life turns around and issues a swift kick right in the ass, lest we get too caught up in our good fortune.
Work has literally been kicking my ass over the past few months and I fear the non-stop 8am-thru-7pm schedule I've been keeping may be catching up with me. Problem is, I don't know really how to tear myself away from it. To me, an idle mind means rampant opportunity to wallow in self-pity at my failure as a fertile female and fuck, I've been getting plenty of time to do that during waiting-room downtime at my Doctor's office as I've been going in and out for blood work.
Speaking of blood work, we're all done with that now. Just waiting on results and then (oh joy), I get to do the sono-hysterogram. My crazy-mother's best advise to me on all this is that I should just hold off on all this medical-tra-la-la and put my faith into the hands of "The Infant Baby Jesus". How I came out of that woman's womb astonishes me but I have taken her little amulet and put it on my keychain since I like the way it jingles when it bounces around on all the other mojos I have on there.
In other news my fuck-head superintendent just called to announce that he has given away the 2-bedroom apartment I have been waiting on to another couple that has been living in the building for a longer time than we have which means we now have to move.
I just can't seem to get a break.
Later on this day....
It's now 12:30pm and June 21st is rapidly rising the ranks on my "Suckiest-Days-Ever" list with bad news after bad news trickling in slowly through my cell phone, the most recent being just a little more near and dear to all of our hearts : I have just received a call that my friend Jill who is 36 and has been trying to get pregnant for almost 2 years has been hiding a secret pregnancy which she now seems to be losing at 2 months.
Jill is one of those uber-spiritual gals who love her as I do, annoys the hell out me with her religious mind trips against IVF. The interesting part of her argument is that she isn't overly bothered about the possibility of having to do a reduction due to IVF but is instead hung up over the thought of what she would do with the harvested eggs that she perhaps may not end up fertilizing.
Do you see why this infuriates me.
In my (perhaps damned) mind, it's just an egg, and the fact that is hasn't been fertilized should be a good thing no? I mean, it would've just ended up on a tampon anyways right? I say if you really feel the need, bless it and bury it... shit I think she could probably even donate the damn thing couldn't she?
But no, Jill has decided that IVF defies all of her religious beliefs due to egg-abandonment and refuses to undergo the procedure. Meanwhile, the clocks keep ticking, and now this.
I'm concerned about her. Jill has been an emotional mishmash of a woman over the past few years and while I think it's great that she now knows she can get pregnant, I fear our chances of talking her into IVF have now greatly depreciated due to this pregnancy, and who knows how long it'll take her to conceive again.
It seems the minute we think we're up, life turns around and issues a swift kick right in the ass, lest we get too caught up in our good fortune.
Pre-hystero-whatever jitters
Because I am frantically nervous about Thursday's hysteroscopy - a word I can barely pronounce - I have been googling like my usual manic self trying to learn as much as possible in an attempt to educate and ease my mind going in. To be fair it seems to be a minimally invasive procedure but since I am a recovering dramatist I feel the inherent urge to get myself worked up. Most people probably wouldn't blink twice at this kind of thing, but admittedly, I’m a total confessed wimp.
So here I sit, ferociously googling when low and behold I come across this not-at-all-comforting and mildly odd image of what looks like Charlie Chaplin, peering up some poor woman's cooch in 1898 through a hollow and obviously illuminated dildo, his nose dangerously close to some demure Victorian woman's plumbing - a place no man should be allowed without at least offering her a minimum of 4 vodka tonics. At least we know the humiliation dates back right girls!
So here's a nice visual for you...
So here I sit, ferociously googling when low and behold I come across this not-at-all-comforting and mildly odd image of what looks like Charlie Chaplin, peering up some poor woman's cooch in 1898 through a hollow and obviously illuminated dildo, his nose dangerously close to some demure Victorian woman's plumbing - a place no man should be allowed without at least offering her a minimum of 4 vodka tonics. At least we know the humiliation dates back right girls!
Thankfully however, I live in 2007 and instead of some mustached dude staring into me from half an inch away I'll get a full-on HD screen with a 5 mega pixel full color camera and surround sound (too far?) view of what's going on in there. I friggin' love technology.
I do have to say though that from all my research the part I'm looking forward to the most is all the farting (queefing) I anticipate given that I will be blown up beyond capacity with gas in order for "Charlie" to get a good look-see at my what-nots and what-have-yous up inside there. I've always wanted to have a valid excuse to just lie around eliminating odorous gases all day, and I guess Thursday/Friday will be that day.
Another blog advises that I purchase myself a sippy cup for the day after since sitting up to drink whilst in recovering might not be very comfortable.
Another blog advises that I purchase myself a sippy cup for the day after since sitting up to drink whilst in recovering might not be very comfortable.
So here's a nice visual for you...
I'll pretty much be spending my recovery in total regression laying around farting all over myself and sipping on my sippy cup.
Oddly, I'm looking forward to it.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)