Sarah deschise uşa holului. Nu se putu abţine să adulmece, încercând să detecteze un eventual miros de sudoare. Dar era prea devreme. Casa nu transpira niciodată înainte de miezul nopţii. Georges îi explicase asta de nenumărate ori.
Lăsă pachetele într-un colţ al holului, la picioarele unei armuri. PenduJa arăta şase şi un sfert.
Probabil că era aproape miezul nopţii când casa deveni jilavă. Georges, nemişcat în mijlocul bibliotecii imense, simţi cum mirosul invadează firma de contabilitate treptat încăperea. Un miros greu şi uleios, care îţi făcea greaţă. Rezemat în coate de birou şi cu palmele aşezate de o parte şi de alta a unei enciclopedii groase pe care o răsfoia, Georges se prefăcu a nu observa nimic şi îşi potrivi ochelarii pe nas. Dar panica i se amplifica, făcând să-i danseze în faţa ochilor literele mici de pe pagina presărată cu pete de umezeală, împiedicându-1 să mai citească. Se strădui să-şi controleze respiraţia. Acum era trecut cu două minute de miezul nopţii. O tăcere profundă şi apăsătoare domnea în sala cu pereţii acoperiţi de cărţi. Avea senzaţia că tavanul cobora încet, aidoma unui ciocan cu aburi, ca să-1 strivească, pe el, Georges Mareuil-Mondesco, omuleţul pierdut într-un fotoliu de piele, prea mare pentru el.
Georges detesta mobilierul casei. Megalomania tatălui său dusese la umplerea celor treizeci şi trei de încăperi ale locuinţei cu un mobilier disproporţionat, care părea a fi fost fabricat pentru o armată de giganţi. Totul era prea larg, prea înalt, prea gros. Trebuia să apuci cu amândouă mâinile mânerele sertare-lor ca să le poţi trage, să-ţi soliciţi toţi muşchii ca să deschizi.
miercuri, 4 mai 2011
Traduceri romana araba
Poarta aceea de oţel întărea aspectul „ofi-cial" al clădirii. Era grea, ghintuită, fără broască la vedere. Respingătoare.
Sarah se opri la marginea traducator araba trotuarului, aşteptând culoarea verde a semaforului.
,,Doar douăzeci de metri", numără în gând. ,,Doar cinci-sprezece, doar..." Fiecare pas o apropia de zid şi de poartă. Se uită din nou la ceas. Mai erau încă şase ore până la miezul nopţii. Un răgaz lung şi scurt totodată, dar nu avea traduceri araba puterea să abată cursul evenimentelor. Ca orice dresoare, nu era deloc în deplină siguranţă în interiorul cuştii, aşa că totdeauna trebuia să fie cu ochii în patru, să se gândească la gheara care s-ar fi putut întoarce împotriva ei. In orice clipă.
Când apăsă pe butonul interfonului, se crispă de groază.
- Eu sunt, zise.
Se auzi un bâzâit, şi poarta enormă se deschise, traduceri autorizate araba acţionată de un sistem hidraulic. De fiecare dată când inlra, avea senzaţia că pătrunde într-un seif. De partea cealaltă era parcul, cufundat în întuneric, iar la capătul aleii - casa mare cu obloanele închise.
Tânăra se clătină pe tocurile traduceri legalizate araba înalte. Pachetele o stinghe-reau, îi venea să le arunce într-un tufiş şi să nu-i mai pese de ele.
După felul cum erau aprinse traduceri araba romana luminile, Sarah ghici că el se afla deja în bibliotecă, străduindu-se să-şi sporească frica.
Lui Georges nu-i plăcea că ea ieşea în oraş. Singur, deve-nea mult mai permeabil la fantasme. Nebunia lui îşi lua avânt. Sarah păşi încet pe alee, ghidându-se după luminile casei. Nu-i era frică de întuneric. Nu era ea marea organizatoare a miste-relor nopţii'?
Se poticni încă o dată pe treptele traduceri romana araba de marmură ale scării mari de la intrare, acoperite cu frunze uscate.
Sarah se opri la marginea traducator araba trotuarului, aşteptând culoarea verde a semaforului.
,,Doar douăzeci de metri", numără în gând. ,,Doar cinci-sprezece, doar..." Fiecare pas o apropia de zid şi de poartă. Se uită din nou la ceas. Mai erau încă şase ore până la miezul nopţii. Un răgaz lung şi scurt totodată, dar nu avea traduceri araba puterea să abată cursul evenimentelor. Ca orice dresoare, nu era deloc în deplină siguranţă în interiorul cuştii, aşa că totdeauna trebuia să fie cu ochii în patru, să se gândească la gheara care s-ar fi putut întoarce împotriva ei. In orice clipă.
Când apăsă pe butonul interfonului, se crispă de groază.
- Eu sunt, zise.
Se auzi un bâzâit, şi poarta enormă se deschise, traduceri autorizate araba acţionată de un sistem hidraulic. De fiecare dată când inlra, avea senzaţia că pătrunde într-un seif. De partea cealaltă era parcul, cufundat în întuneric, iar la capătul aleii - casa mare cu obloanele închise.
Tânăra se clătină pe tocurile traduceri legalizate araba înalte. Pachetele o stinghe-reau, îi venea să le arunce într-un tufiş şi să nu-i mai pese de ele.
După felul cum erau aprinse traduceri araba romana luminile, Sarah ghici că el se afla deja în bibliotecă, străduindu-se să-şi sporească frica.
Lui Georges nu-i plăcea că ea ieşea în oraş. Singur, deve-nea mult mai permeabil la fantasme. Nebunia lui îşi lua avânt. Sarah păşi încet pe alee, ghidându-se după luminile casei. Nu-i era frică de întuneric. Nu era ea marea organizatoare a miste-relor nopţii'?
Se poticni încă o dată pe treptele traduceri romana araba de marmură ale scării mari de la intrare, acoperite cu frunze uscate.
Scoala de soferi Bucuresti
Mijlocul marii biblioteci. La miezul nopţii, casa va începe sâ transpire... Totdeauna îneepea aşa. Sudoarea brobonea pielea fotoliilor, îmbrăcămintea cărţilor. EI Ie ştergea frenetic cu o batistă, agitându-se şi suflând zgomotos. Ea stăteaîn umbră, ca de fiecare dată, până în momentul când trebuia să intre în scenă. Fiindcă era şi puţin actriţă, nu-i aşa? Dacă nu vrei să-i superi pe nebuni şi să le stârneşti mânia, trebuie, evident, să ştii să joci teatru.
O pală de vânt agită revistele dintr-un chioşc. Unul dintre titluri o făcu să zâmbească: Jupuitorul umblă pe străzile noastre...
Suna ca un roman-foileton de prin anii treizeci. Un titlu scoala de soferi melodramatic, pentru o poveste incredibilă despre care se vorbea în toată presa, fericindu-i pe ziarişti. Jupuitorul umbla pe străzi, iar ea era într-un... salon de ceai, în compania unor burgheze grase, severe şi puţin cam moleşite.
Pisica siameză adulmeca pachetele îngrămădite Ia piciorul mesei. Acum, lui Sarah i-ar fi fost cam greu să-şi aducă aminte ce anume cumpărase în cursul după-amiezei. Hainele, lenjeria deveneau la apropierea serii nişte accesorii lipsite de impor-tanţă. Le-ar fi putut face cadou unei trecătoare sau le-ar fi putut îngrâmădi în prima pubelă ieşită în cale, dacă nu s-ar fi temut că în felul acesta va atrage atenţia. Pentru că nu-şi putea permite cu nici un preţ să atragă atenţia. De altfel, ăsta şi era motivui pentru care ieşea atât de puţin în oraş.
Se aprinseseră felinarele. Se făcea noapte. în curând vor veni iama, Crăciunul, goana după cadouri, după cumpărături, un ritual de la care ea era exciusă. Dădu resemnată din umeri, plăti şi işi luă de jos pachetele. Pisica mieună deranjată. Ii veni să-i şoptească: ,,Taci. Taci, că altfel îi chem pe Jupuitor..."
Ieşi. Bulevardul şi valul de maşini încă o mai despărţeau de zidul înalt şi cenuşiu. O cazarmă? Un institut?
O pală de vânt agită revistele dintr-un chioşc. Unul dintre titluri o făcu să zâmbească: Jupuitorul umblă pe străzile noastre...
Suna ca un roman-foileton de prin anii treizeci. Un titlu scoala de soferi melodramatic, pentru o poveste incredibilă despre care se vorbea în toată presa, fericindu-i pe ziarişti. Jupuitorul umbla pe străzi, iar ea era într-un... salon de ceai, în compania unor burgheze grase, severe şi puţin cam moleşite.
Pisica siameză adulmeca pachetele îngrămădite Ia piciorul mesei. Acum, lui Sarah i-ar fi fost cam greu să-şi aducă aminte ce anume cumpărase în cursul după-amiezei. Hainele, lenjeria deveneau la apropierea serii nişte accesorii lipsite de impor-tanţă. Le-ar fi putut face cadou unei trecătoare sau le-ar fi putut îngrâmădi în prima pubelă ieşită în cale, dacă nu s-ar fi temut că în felul acesta va atrage atenţia. Pentru că nu-şi putea permite cu nici un preţ să atragă atenţia. De altfel, ăsta şi era motivui pentru care ieşea atât de puţin în oraş.
Se aprinseseră felinarele. Se făcea noapte. în curând vor veni iama, Crăciunul, goana după cadouri, după cumpărături, un ritual de la care ea era exciusă. Dădu resemnată din umeri, plăti şi işi luă de jos pachetele. Pisica mieună deranjată. Ii veni să-i şoptească: ,,Taci. Taci, că altfel îi chem pe Jupuitor..."
Ieşi. Bulevardul şi valul de maşini încă o mai despărţeau de zidul înalt şi cenuşiu. O cazarmă? Un institut?
Fotolii de piele
îl văzuse auscultând pielea fotoliilor şi legăturile de marochin ale cărţilor îngrămădite în bibliotecă. Uneori, chiar se uita fix la propriile lui încălţări, cu o angoasă care îl făcea să se schimonosească. Criza mocnea, fierbea înăbuşit pe margi-nea plitei. Avea să izbucnească în curând, copleşindu-1 cu imagini insuportabile. Si, atunci, din culise va trebui să-şi facă apariţia ea, dresoarea, infirmiera secretă. Va trebui să-i vină în ajutor.
Dar deocamdată bea ceai într-un salonaş snob unde o pisică siameză se freca de picioarele scaunelor. Doamnele spuneau: „O, ce drăgălaşă e!..." Era o nerozie şi era bine, liniştitor.
Ar fi stat acolo zile în şir, să bea lapsang-sushong şi să ronţăie bucăţi mici de tartă.
Ba nu, îi şopti o voce interioară, te-ai plictisi. Stii bine că ai nevoie de cuşca fiarelor, de noapte... de execuţiile secrete.
Asta fusese adevărat mai demult. Astăzi nu mai era chiar atât de sigură. Nu mai era ,,prinsă".
Se aplecă spre geam şi privi mulţimea de pe trotuare. Din interiorul vilei, cu greu ţi-ai fi putut da seama că e atâta lume pe străzi. Treptat, uitai oraşul şi te credeai pe o insulă. Urmări oamenii cu un fel de aviditate, de lăcomie. Păreau plictisiţi, osteniţi. Se vor întoarce la casele lor şi se vor uita la televizor, căscând şi blestemând programele plictisitoare. Asta era viaţa noninală. Preţul liniştii.
Privi la ceas. Criza se va declanşa, probabil, pe la miezul nopţii. Asta era totdeauna ora la care mintea lui Georges începea să se fisureze. Când răsunau cele douăsprezece bătăi, creierul lui făcea explozie, năpădit de valul seismic al fantas-melor, al nebuniei...
Ce va vedea el în seara asta? Nu avea de ce să-şi pună întrebări, programul său era imuabil, ca un mecanism bine reglat. Era destul să închidă ochii ca să-1 vadă agitându-se în
Dar deocamdată bea ceai într-un salonaş snob unde o pisică siameză se freca de picioarele scaunelor. Doamnele spuneau: „O, ce drăgălaşă e!..." Era o nerozie şi era bine, liniştitor.
Ar fi stat acolo zile în şir, să bea lapsang-sushong şi să ronţăie bucăţi mici de tartă.
Ba nu, îi şopti o voce interioară, te-ai plictisi. Stii bine că ai nevoie de cuşca fiarelor, de noapte... de execuţiile secrete.
Asta fusese adevărat mai demult. Astăzi nu mai era chiar atât de sigură. Nu mai era ,,prinsă".
Se aplecă spre geam şi privi mulţimea de pe trotuare. Din interiorul vilei, cu greu ţi-ai fi putut da seama că e atâta lume pe străzi. Treptat, uitai oraşul şi te credeai pe o insulă. Urmări oamenii cu un fel de aviditate, de lăcomie. Păreau plictisiţi, osteniţi. Se vor întoarce la casele lor şi se vor uita la televizor, căscând şi blestemând programele plictisitoare. Asta era viaţa noninală. Preţul liniştii.
Privi la ceas. Criza se va declanşa, probabil, pe la miezul nopţii. Asta era totdeauna ora la care mintea lui Georges începea să se fisureze. Când răsunau cele douăsprezece bătăi, creierul lui făcea explozie, năpădit de valul seismic al fantas-melor, al nebuniei...
Ce va vedea el în seara asta? Nu avea de ce să-şi pună întrebări, programul său era imuabil, ca un mecanism bine reglat. Era destul să închidă ochii ca să-1 vadă agitându-se în
Salon de ceai
Cuvântul acesta i se potrivea exact, nu? Era dresoare şi peste foarte puţin timp avea să se înapoieze în cuşca fiarelor, unde o aştepta Georges Mareuil-Mondesco.
O aştepta, era sigură. în seara asta avea să fie reprezentaţie. Se puteau deja aprinde reflectoarele şi împrăştia rumeguş în arenă.
Rumeguş ca sâ absoarbâ sângele...
Dădu din cap, parcă deranjată de o viespe, şi îşi goli ceaşca. Liniştea i se fisura, dar ea era de vină. Se apropiase prea mult de casă, iar undele nefaste emanate de creierul dezechili-brat al lui Georges trecuseră pe deasupra zidului şi veniseră să o persecute în confortul plăcut al salonului de ceai.
Femeile de la masa vecină o urmăreau, cu buzele strânse. Un moment se întrebă dacă nu cumva î.şi pierduse în aşa măsură sângele rece, încât să vorbeasca cu glas tare. De la o vreme, i se cam întâmpla, în clipele de mare tensiune nervoasă.
- Sunt o dresoare, ar fi avut ea poftă să le strige. Sau mai curând o infumieră. O infinnieră secretă, fără uniformă sau bonetă...
Totuşi avea o uniformă. Georges o pusesc să cumpere una, ca să inducă în eroare. O îmbrăca uneori, câml venea cineva în casă. Dar asta se întâmpla rar. Din cauza muzeului, (reorgesnu mai primea de multă vreme pc nirneni.
O infirmieră secretă, denumirea era bună. () Infirmierâ pe care ar fi trebuit săo îmbrace în cauciuc negru. Strânse <lin dinţi pentru a-şi ascunde râsul nervos.
Simţea o pomire din ce în ce mai mare de a lc ocări pe cliente. Cu ţinuta Ior semeaţă, îi aminteau brusc de fantomele sinistre ivite din trecutul ei intim. ,,Să nu întârziaţi pe strâzi diseară, frumoaselor", îşi zise rânjind. ,,în noaptea asta, fiara va fi slobozită. Ştiu, simt..."
Era sigură că nu se înşeală. Cunoştea perfecl simptomelc. De câteva zile, Georges se agita, se învârtea ca un animal în
O aştepta, era sigură. în seara asta avea să fie reprezentaţie. Se puteau deja aprinde reflectoarele şi împrăştia rumeguş în arenă.
Rumeguş ca sâ absoarbâ sângele...
Dădu din cap, parcă deranjată de o viespe, şi îşi goli ceaşca. Liniştea i se fisura, dar ea era de vină. Se apropiase prea mult de casă, iar undele nefaste emanate de creierul dezechili-brat al lui Georges trecuseră pe deasupra zidului şi veniseră să o persecute în confortul plăcut al salonului de ceai.
Femeile de la masa vecină o urmăreau, cu buzele strânse. Un moment se întrebă dacă nu cumva î.şi pierduse în aşa măsură sângele rece, încât să vorbeasca cu glas tare. De la o vreme, i se cam întâmpla, în clipele de mare tensiune nervoasă.
- Sunt o dresoare, ar fi avut ea poftă să le strige. Sau mai curând o infumieră. O infinnieră secretă, fără uniformă sau bonetă...
Totuşi avea o uniformă. Georges o pusesc să cumpere una, ca să inducă în eroare. O îmbrăca uneori, câml venea cineva în casă. Dar asta se întâmpla rar. Din cauza muzeului, (reorgesnu mai primea de multă vreme pc nirneni.
O infirmieră secretă, denumirea era bună. () Infirmierâ pe care ar fi trebuit săo îmbrace în cauciuc negru. Strânse <lin dinţi pentru a-şi ascunde râsul nervos.
Simţea o pomire din ce în ce mai mare de a lc ocări pe cliente. Cu ţinuta Ior semeaţă, îi aminteau brusc de fantomele sinistre ivite din trecutul ei intim. ,,Să nu întârziaţi pe strâzi diseară, frumoaselor", îşi zise rânjind. ,,în noaptea asta, fiara va fi slobozită. Ştiu, simt..."
Era sigură că nu se înşeală. Cunoştea perfecl simptomelc. De câteva zile, Georges se agita, se învârtea ca un animal în
Clinica psihiatrica
Nevoie decât de 0 bluză albă şi o cămaşă de forţă. O ţinută de clinică psihiatrică.
Gândul 0 făcu să râdă înfundat şi îşi arse buzele sorbind din ceaiul prea fierbinte.
Se întinse ca atunci când îţi cauţi o poziţie confortabilă într-o cadă plină cu apă călduţă. Se tolănea în banalitatea acelui sfârşit de după-amiază liniştită. Se spâla tri ea. Căci de cealaltă parte a bulevardului, în spatele zidurilor înalte care, aidoma unor metereze imposibil de cucerit, închideau vila şi parcul, 0 aştepta ceva murdar. Uneori îi venea să oprească oamenii de pe stradă şi să-i întrebe:
- Stiti ce se află dincolo de aceste ziduri?
Probabil că trecătorii mai întâi s-ar fi strâmbat şi apoi ar fi răspuns:
- O cazarmă? Un institut? O clădire oficială?
Adevărul era că privind de la înălţimea unui om nu aveai
cum să ghiceşti parcul, casa mare şi domul ei ciudat, plin de găinaţul porumbeilor. Nu se putea ghici nimic şi era cu atât mai bine...
Da, oamenii ar fi zis: ,,0 cazarmă..." Iar ea ar fi răspuns:
- N-aţi ghicit! E un templu. Şi, ca în toate templele adevă-
rate, aici se săvârşesc sacrificii.
Dar nu trebuia să se gândească la asta, altfel şi-ar fi văzut fericirea fărâmiţându-se, pierind. Trebuia să continue joaca de-a femeia frivolă - până la capăt, până seara, până în momen-tul în care va fi nevoită să se întoarcă.
Clientele 0 priveau din nou. Se distră închipuindu-şi ce gândeau despre ea: ,,E amanta cutărui publicist... E un top-mo-del... E..."
Ar fi putut să le răspundă:
- Nici vorbă de aşa ceva. Sunt dresoare.
Gândul 0 făcu să râdă înfundat şi îşi arse buzele sorbind din ceaiul prea fierbinte.
Se întinse ca atunci când îţi cauţi o poziţie confortabilă într-o cadă plină cu apă călduţă. Se tolănea în banalitatea acelui sfârşit de după-amiază liniştită. Se spâla tri ea. Căci de cealaltă parte a bulevardului, în spatele zidurilor înalte care, aidoma unor metereze imposibil de cucerit, închideau vila şi parcul, 0 aştepta ceva murdar. Uneori îi venea să oprească oamenii de pe stradă şi să-i întrebe:
- Stiti ce se află dincolo de aceste ziduri?
Probabil că trecătorii mai întâi s-ar fi strâmbat şi apoi ar fi răspuns:
- O cazarmă? Un institut? O clădire oficială?
Adevărul era că privind de la înălţimea unui om nu aveai
cum să ghiceşti parcul, casa mare şi domul ei ciudat, plin de găinaţul porumbeilor. Nu se putea ghici nimic şi era cu atât mai bine...
Da, oamenii ar fi zis: ,,0 cazarmă..." Iar ea ar fi răspuns:
- N-aţi ghicit! E un templu. Şi, ca în toate templele adevă-
rate, aici se săvârşesc sacrificii.
Dar nu trebuia să se gândească la asta, altfel şi-ar fi văzut fericirea fărâmiţându-se, pierind. Trebuia să continue joaca de-a femeia frivolă - până la capăt, până seara, până în momen-tul în care va fi nevoită să se întoarcă.
Clientele 0 priveau din nou. Se distră închipuindu-şi ce gândeau despre ea: ,,E amanta cutărui publicist... E un top-mo-del... E..."
Ar fi putut să le răspundă:
- Nici vorbă de aşa ceva. Sunt dresoare.
Piele neagra
îmbrăcată toată în pieie neagră, cu umerii obrajilor proemi-nenţi, ochii alungiţi şi parcă ceva dintr-o preoteasă egipteană obosită de rugăciuni nesfârşite. Rugâciuni sau sacrificii...
Ştia că toate celelalte femei se uită la ea. Le simţea privirile ca pe atingerea uşoară a unor aripi de fluture. Priviri geloase, vindicative. Zâmbi şi amestecăîn ceai cu linguriţa de argint. O ceremonie desuetă, care o liniştea mai bine decât ar fi făcut-o tranchilizantele cele mai eficiente.
işi petrecuse ziua umblând după cumpărături şi făcând o grămadâ dc alte activităţi inutile. Cumpărasc haine, lenjerie fină şi pierduse o oră întreagă căutând ciorapi de o anumită nuanţă cenuşie. Pentru cine? Pentru ce?
Se tot îmbrăcase şi dezbrăcase în spaţiui îngust al cabine-lor de probă, şi de fiecare dată surprinsese în privirea vânzătoa-relor aceeaşi scânteie de admiraţie. Intr-un magazin din cartie-rul Marais, chiar auzise o fată şoptind: ,,Are asta un look!..." Era plăcut să te joci de-a femeia normală. Putca să-şi spună că e soţia trândavă a unui cadru superioi si că i.şi petrece /ilelc frecventând magazinele şi librâriilc-saloanc de ceai unde se vorbeşte cu gura plină despre literatură.
„Marţi, la ora optsprezece, mă duc la cursul de bui fttărie chinezească". visa ea, „Vineri, şedinţa de gimnasticfl tibeta-nă..."
Eraun joc. Jocul de-a f,oamenii normali" ftde fnclată
ce ieşea pe poana vilci. străduindu se să uite totul
Ştia că toate celelalte femei se uită la ea. Le simţea privirile ca pe atingerea uşoară a unor aripi de fluture. Priviri geloase, vindicative. Zâmbi şi amestecăîn ceai cu linguriţa de argint. O ceremonie desuetă, care o liniştea mai bine decât ar fi făcut-o tranchilizantele cele mai eficiente.
işi petrecuse ziua umblând după cumpărături şi făcând o grămadâ dc alte activităţi inutile. Cumpărasc haine, lenjerie fină şi pierduse o oră întreagă căutând ciorapi de o anumită nuanţă cenuşie. Pentru cine? Pentru ce?
Se tot îmbrăcase şi dezbrăcase în spaţiui îngust al cabine-lor de probă, şi de fiecare dată surprinsese în privirea vânzătoa-relor aceeaşi scânteie de admiraţie. Intr-un magazin din cartie-rul Marais, chiar auzise o fată şoptind: ,,Are asta un look!..." Era plăcut să te joci de-a femeia normală. Putca să-şi spună că e soţia trândavă a unui cadru superioi si că i.şi petrece /ilelc frecventând magazinele şi librâriilc-saloanc de ceai unde se vorbeşte cu gura plină despre literatură.
„Marţi, la ora optsprezece, mă duc la cursul de bui fttărie chinezească". visa ea, „Vineri, şedinţa de gimnasticfl tibeta-nă..."
Eraun joc. Jocul de-a f,oamenii normali" ftde fnclată
ce ieşea pe poana vilci. străduindu se să uite totul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)