Nevoie decât de 0 bluză albă şi o cămaşă de forţă. O ţinută de clinică psihiatrică.
Gândul 0 făcu să râdă înfundat şi îşi arse buzele sorbind din ceaiul prea fierbinte.
Se întinse ca atunci când îţi cauţi o poziţie confortabilă într-o cadă plină cu apă călduţă. Se tolănea în banalitatea acelui sfârşit de după-amiază liniştită. Se spâla tri ea. Căci de cealaltă parte a bulevardului, în spatele zidurilor înalte care, aidoma unor metereze imposibil de cucerit, închideau vila şi parcul, 0 aştepta ceva murdar. Uneori îi venea să oprească oamenii de pe stradă şi să-i întrebe:
- Stiti ce se află dincolo de aceste ziduri?
Probabil că trecătorii mai întâi s-ar fi strâmbat şi apoi ar fi răspuns:
- O cazarmă? Un institut? O clădire oficială?
Adevărul era că privind de la înălţimea unui om nu aveai
cum să ghiceşti parcul, casa mare şi domul ei ciudat, plin de găinaţul porumbeilor. Nu se putea ghici nimic şi era cu atât mai bine...
Da, oamenii ar fi zis: ,,0 cazarmă..." Iar ea ar fi răspuns:
- N-aţi ghicit! E un templu. Şi, ca în toate templele adevă-
rate, aici se săvârşesc sacrificii.
Dar nu trebuia să se gândească la asta, altfel şi-ar fi văzut fericirea fărâmiţându-se, pierind. Trebuia să continue joaca de-a femeia frivolă - până la capăt, până seara, până în momen-tul în care va fi nevoită să se întoarcă.
Clientele 0 priveau din nou. Se distră închipuindu-şi ce gândeau despre ea: ,,E amanta cutărui publicist... E un top-mo-del... E..."
Ar fi putut să le răspundă:
- Nici vorbă de aşa ceva. Sunt dresoare.
