îl văzuse auscultând pielea fotoliilor şi legăturile de marochin ale cărţilor îngrămădite în bibliotecă. Uneori, chiar se uita fix la propriile lui încălţări, cu o angoasă care îl făcea să se schimonosească. Criza mocnea, fierbea înăbuşit pe margi-nea plitei. Avea să izbucnească în curând, copleşindu-1 cu imagini insuportabile. Si, atunci, din culise va trebui să-şi facă apariţia ea, dresoarea, infirmiera secretă. Va trebui să-i vină în ajutor.
Dar deocamdată bea ceai într-un salonaş snob unde o pisică siameză se freca de picioarele scaunelor. Doamnele spuneau: „O, ce drăgălaşă e!..." Era o nerozie şi era bine, liniştitor.
Ar fi stat acolo zile în şir, să bea lapsang-sushong şi să ronţăie bucăţi mici de tartă.
Ba nu, îi şopti o voce interioară, te-ai plictisi. Stii bine că ai nevoie de cuşca fiarelor, de noapte... de execuţiile secrete.
Asta fusese adevărat mai demult. Astăzi nu mai era chiar atât de sigură. Nu mai era ,,prinsă".
Se aplecă spre geam şi privi mulţimea de pe trotuare. Din interiorul vilei, cu greu ţi-ai fi putut da seama că e atâta lume pe străzi. Treptat, uitai oraşul şi te credeai pe o insulă. Urmări oamenii cu un fel de aviditate, de lăcomie. Păreau plictisiţi, osteniţi. Se vor întoarce la casele lor şi se vor uita la televizor, căscând şi blestemând programele plictisitoare. Asta era viaţa noninală. Preţul liniştii.
Privi la ceas. Criza se va declanşa, probabil, pe la miezul nopţii. Asta era totdeauna ora la care mintea lui Georges începea să se fisureze. Când răsunau cele douăsprezece bătăi, creierul lui făcea explozie, năpădit de valul seismic al fantas-melor, al nebuniei...
Ce va vedea el în seara asta? Nu avea de ce să-şi pună întrebări, programul său era imuabil, ca un mecanism bine reglat. Era destul să închidă ochii ca să-1 vadă agitându-se în
