Salonul era mai mare decât sala paşilor pierduţi a unui palat de justiţie. Când te mişcai prin el, tocurile îţi pocneau pe dalele de marmură neagră, stârnind ecouri care se traduceri autorizate repetau la nesfârşit. Tavanul acoperit de casetoa-ne îşi înălţa bolta la zece metri de podea, conferind ansamblu-lui înfăţişarea unei catedrale. Era frig chiar şi în plină vară, căci soarele nu reuşea să treacă prin sticla colorată a vitraliilor care traduceri legalizate acopereau fiecare fereastră. O casă construită pentru un colos de doi metri şi zece, o eroare a naturii. Un... monstru?
Acest gând îl făcu pe Georges să-şi muşte buzele şi să arunce din nou o privire pe deasupra umărului stâng. Cărţile, ca nişte cărămizi groase îmbrăcate în piele, tapisau zidul din spatele lui. Rafturile se ridicau până la tavan, ca într-o venera-bilă bibliolecă universitară. Unele dintre ele erau foarte vechi şi valorau azi o adevărată avere. Toate se refereau la vânătoare sau la zoologie.
Erau grele, imposibil de transportat. Câteva, care datau din Evul Mediu, aveau chiar scoarţe din lemn ferecat, cu închiză-tori de oţel. îţi trebuia întreaga forţă pentru a le deplasa. Când încercai să le tragi de pe raftul lor, aveai senzaţia că smulgi o piatră din zid. Georges se rănise foarte grav în copilărie, pro-vocând prăbuşirea unui raft plin cu volume enorme. Tatăl său râsese de el şi îl rugase să se ducă să sângereze în altă parte, nu pe covoarele lui orientale.
O casă construită pentru un uriaş, plină de şifoniere uriaşe, ticsite de costume uriaşe. O casă în care erai condamnat să trăieşti în pielea unui pitic. Totuşi, Georges avea un metru optzeci, ceea ce nu era deloc neglijabil. Când i se întâmpla să traduceri legalizate se aventureze în afara casei, pe străzi şi prin magazine, constata cu o oarecare satisfacţie ca îi domina pe mulţi dintre semenii lui şi că era înalt... Din păcate, această iluzie înceta imediat ce se întorcea acasă, imediat ce era confruntat cu acele fotolii
