Mijlocul marii biblioteci. La miezul nopţii, casa va începe sâ transpire... Totdeauna îneepea aşa. Sudoarea brobonea pielea fotoliilor, îmbrăcămintea cărţilor. EI Ie ştergea frenetic cu o batistă, agitându-se şi suflând zgomotos. Ea stăteaîn umbră, ca de fiecare dată, până în momentul când trebuia să intre în scenă. Fiindcă era şi puţin actriţă, nu-i aşa? Dacă nu vrei să-i superi pe nebuni şi să le stârneşti mânia, trebuie, evident, să ştii să joci teatru.
O pală de vânt agită revistele dintr-un chioşc. Unul dintre titluri o făcu să zâmbească: Jupuitorul umblă pe străzile noastre...
Suna ca un roman-foileton de prin anii treizeci. Un titlu scoala de soferi melodramatic, pentru o poveste incredibilă despre care se vorbea în toată presa, fericindu-i pe ziarişti. Jupuitorul umbla pe străzi, iar ea era într-un... salon de ceai, în compania unor burgheze grase, severe şi puţin cam moleşite.
Pisica siameză adulmeca pachetele îngrămădite Ia piciorul mesei. Acum, lui Sarah i-ar fi fost cam greu să-şi aducă aminte ce anume cumpărase în cursul după-amiezei. Hainele, lenjeria deveneau la apropierea serii nişte accesorii lipsite de impor-tanţă. Le-ar fi putut face cadou unei trecătoare sau le-ar fi putut îngrâmădi în prima pubelă ieşită în cale, dacă nu s-ar fi temut că în felul acesta va atrage atenţia. Pentru că nu-şi putea permite cu nici un preţ să atragă atenţia. De altfel, ăsta şi era motivui pentru care ieşea atât de puţin în oraş.
Se aprinseseră felinarele. Se făcea noapte. în curând vor veni iama, Crăciunul, goana după cadouri, după cumpărături, un ritual de la care ea era exciusă. Dădu resemnată din umeri, plăti şi işi luă de jos pachetele. Pisica mieună deranjată. Ii veni să-i şoptească: ,,Taci. Taci, că altfel îi chem pe Jupuitor..."
Ieşi. Bulevardul şi valul de maşini încă o mai despărţeau de zidul înalt şi cenuşiu. O cazarmă? Un institut?
